Acasă » Uncategorized » Concursul Național Interdisciplinar „Calculatorul-instrument de dezvoltare personală personală și profesională”

Concursul Național Interdisciplinar „Calculatorul-instrument de dezvoltare personală personală și profesională”

Concursul Național Interdisciplinar „Calculatorul – instrument de dezvoltare personală și profesională” – faza națională-7 octombrie 2017

Fericiți să găzduim atâtea minți istețe, reunite de pasiunea pentru un instrument deopotrivă iubit (de copiii toți) și hulit (uneori…de majoritatea părinților ).
Prin acest proiect am pariat pe decizia corectă a copiilor. Și am câștigat, pentru că toate echipajele care au participat au făcut dovada faptului că au înțeles clar că acest instrument, computerul, ne este prieten cert doar atunci când ne ajută să progresăm, când ne sprijină în activitățile de zi cu zi și, de ce nu, pe termen lung, fiind acum de neînlocuit aproape în orice profesie.

Fideli convingerilor noastre, am gândit că tema a proiectului pentru echipaje HRANA SUSTENABILĂ, pentru că dezvoltarea durabilă chiar este un obiectiv transversal al activității Palatului Copiilor din Craiova.

… și uite așa, concurând doar cu ei înșiși, calculatoriștii noștri din toată țara, pleacă de la Craiova cu promisiunea că se vor hrăni sustenabil, promisiune fundamentată științific … pentru că s-au documentat temeinic, folosind un instrument prieten – calculatorul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *