Acasă » Fizică aplicată – Robotică

Fizică aplicată – Robotică

Cercul de Fizică Aplicată, se adresează elevilor pasionaţi de fizică, atât celor care frecventează şcolile cu profil tehnic şi doresc o pregătire suplimentară în acest domeniu, cât şi celor cărora le place să construiască sau să efectueze experimente.
Cercul este dotat corespunzător cu unelte, dispozitive, scheme, materiale şi piese de electronică, asigurând o bună pregătire în domeniul fizicii aplicate atât începătorilor cât şi avansaţilor.
Rezultatele obţinute de elevii cercului la expoziţii şi concursuri la nivel naţional situează cercul între cele mai performante din țară.
Cercul „Fizica Aplicată” răspunde nevoilor de dezvoltare a personalităţilor elevilor, prin formarea de capacităţi, competenţe şi atitudini bazate pe gândirea critică, logică, divergentă şi creativă. În primul rând solicită acuitatea spiritului, iar în al doilea rând oferă posibilitatea petrecerii plăcute a timpului liber.
Efectuarea experimentelor produc plăcerea funcţională şi sporesc atenţia elevilor, făcând ca percepţia să fie îmbunătăţită, concentrarea să fie mărită, contribuind la dezvoltarea spiritului de observaţie , a intuiţiei.
Strategia didactică folosită are ca dominantă lucrul în echipă, care favorizează comunicarea şi asumarea de către elevi a diverselor roluri în cadrul unui grup. Cercul îi pregăteşte pe elevi pentru rezolvarea unor situaţii problematice din viaţa cotidiană prin cultivarea perseverenţei, încrederii în sine, voinţei de a duce la bun sfârşit un lucru început.
Fizica aplicată poate fi un argument puternic în domeniul fizicii, radiotehnicii, electronicii, etc. Dezvoltarea unei industrii „inteligente” în spaţiul românesc presupune formarea încă din copilărie a unor abilităţi specifice. De aceea Cercul de Fizică Aplicată este util atât formării profesionale cât şi dobândirii unui set important de abilităţi necesare rezolvării unei probleme casnice curente.

Profesor: Cãlin Aneta